Otrava se afla cu siguranta printre cele mai des utilizate arme fictive. Detectivi precum Hercule Poirot si Sherlock Holmes au determinat publicul larg sa ia in considerare si posibilitatea folosirii otravurilor ca moduri de ucidere uzuale. Si, de multe ori, chiar acesta a fost cazul si in realitate, otrava chiar fiind o arma preferata de multi criminali.
10. Cucuta
Aceasta este o planta cu flori indigena in zonele europene si sud africane. Este foarte cunoscuta si la noi in tara iar proprietatile sale extrem de letale au fost utilizate in special in Grecia antica, unde era folosita pentru a ucide prizonierii. Pentru un adult este de ajuns sa consume 100 mg de cucuta sau 8 frunze pentru a muri. La inceput se instaleaza paralizia corporala, desi mintea inca functioneaza, iar mai apoi sistemul respirator cedeaza. Poate cea mai celebra victima a cucutei este Socrate, care a fost executat astfel in 399 I. Hr.
9. Omagul
Omagul sau aconitul, asa cum este cunoscut stiintific, este o sursa extrem de puternica de otrava. Aceasta lasa un singur semn post-mortem, asfixia, si cauzeaza functionarea aritmica a inimii si apoi sufocare. Otravirea poate sa apara fie si numai daca atingi fara manusi frunzele plantei, substantele nocive absorbindu-se extrem de usor. Pentru ca este greu de descoperit, multi au incercat sa o foloseasca pentru a scapa de pedeapsa. O victima celebra este imparatul roman Claudius, care a fost otravit de sotia sa cu otrava pusa in ciuperci.
8. Matraguna
Aceasta, cunoscuta si sub numele de Belladonna, a fost folosita in Evul mediu datorita proprietatilor sale cosmetice (de unde ii provine si numele). Aceasta dilueaza pupilele si femeile o utilizau pentru ca le facea sa fie mai atractive. De asemenea, pusa pe obraji, acestia se inroseau, creand un efect de blush. Insa, daca este ingerata, o singura frunza este letala si de aceea era folosita si pentru fabricarea sagetilor otravite. Fructele sunt insa cele mai periculoase, pentru ca, daca ai consumat 10 din acestea, nu mai ai nicio sansa la viata.
7. Dimetilmercur
Este un ucigas lent, creat de om, ceea ce il face sa fie cu atat mai periculos. Absorbtia unei doze de doar 0.1 ml se poate dovedi a fi fatala. Partea proasta este ca efectele otravirii apar dupa cateva luni de la expunere, atunci cand orice forma de tratament a devenit deja inutila si tardiva. In 1996, un profesor la o facultate din New Hampshire a varsat o picatura din aceasta substanta pe manusa de latex. Ea a trecut prin material si a ajuns in piele. Simptomele au aparut dupa patru luni si, dupa 10 luni, persoana a murit.
6. Tetrodotoxina
Aceasta substanta provine de la doua creaturi marine. Una este caracatita cu inele albastre si a doua este pestele arici (pufferfish), dar prima este mai periculoasa, fiind capabila sa injecteze veninul in mod voluntar. Mai mult decat atat, are atat de multa otrava incat poate ucide 26 de adulti cu ea. Si mai rau, intepatura nu doare, asa ca multi oameni nu isi dau seama ca au fost intepati decat atunci cand intervine paralizia. Pestele arici nu ataca, dar este periculos daca este mancat. Totusi, bine gatit (adica lasat fara venin), acesta este o delicatesa japoneza, apreciata si pentru gust, dar si pentru ca iti da voie sa consumi ceva ce te-ar fi putut ucide.
5. Poloniul
Este o otrata radioactiva, un ucigas lent si fara leac. Un gram de poloniu vaporizat poate sa ucida in jur de 1.5 milioane de oameni in doar cateva luni. Un caz cunoscut este cel al fostului spion rus Alexander Litvinenko. Substanta a fost gasita in ceasca sa de ceai, intr-o doza de 200 de ori mai mare decat cea sigura pentru ingestie si in trei saptamani acesta a decedat.
4. Mercurul
Exista trei tipuri de mercur si fiecare dintre ele este extrem de periculos. Cel elemental este cel care se gaseste in termometre si nu este periculos la atingere, ci doar la inhalare. Mercurul anorganic este folosit pentru constructia de baterii si devine letal doar daca este ingerat. In final, mercurul organic se gaseste in peste (asa cum este tonul sau pestele spada). Se recomanda consumul in cantitati mici, de pana la 170 g pe saptamana, acesta putand sa fie fatal dupa expuneri indelungate. Un caz extrem de cunoscut este cel al lui Mozart, care lua pastile cu mercur pentru a se trata de sifilis.
3. Cianura
Daca esti familiar cu romanele Agathei Christie, atunci cu siguranta ai citit destul despre cianura (in plus, se spune ca spionii foloseau cianura pentru a se sinucide daca erau prinsi). In primul rand, aceasta se gaseste in foarte multe lucruri, dintre care putem aminti semintele de mere, samburele de caisa, fumul de tigara, pesticidele si insecticidele (lista este mult mai lunga). Crima poate sa fie ascunsa sub o intoxicare accidentala (ingerarea de pesticide), doza fatala fiind de 1.5 mg pe kilogramul din masa corporala. Apoi, cianura ucide rapid, fiind nevoie de 1 pana la 5 minute. In forma sa gazoasa, a fost utilizata si de catre nazisti pentru a ucide victimele Holocaustului.
2. Toxina botulinica
Cei care s-au uitat la Sherlock Holmes trebuie sa fie familiari cu aceasta otrava. Ea este cauza pentru aparitia botulismului, o boala fatala daca nu este tratata la timp. Aceasta cauzeaza paralizie musculara si in cele din urma este afectat si sistemul respirator, ceea ce cauzeaza moartea. Bacteria intra in corp in ranile deschise sau prin consumul de mancaruri contaminate. Si, ca o curiozitate, ea este folosita si in injectiile cu botox.
1. Arsenic
Numit si “regele otravii”, arsenicul este aproape imposibil de detectat si este folosit fie ca arma a crimei, fie ca un element comun in povestile de mister. Acesta a devenit extrem de popular datorita aparitiei in multe carti, dar, inainte de asta, a luat viata unor oameni extrem de celebri in vremea lor, dar si astazi, Napoleon, Regele George al III-lea al Angliei si Simon Bolivar fiind victimele acestuia. Si, totusi, la fel ca matraguna, cei din epoca victoriana il foloseau ca element cosmetic. Cateva picaturi si tenul unei femei devenea mai alb si mai palid.