Dincolo de granitele tarii sale de origine, sumo este vazut intr-un mod destul de amuzant. Luptatori grasi si in scutece, care se imping unul pe altul pentru amuzamentul multimilor. Cu toate acestea, trebuie sa precizam ca acest sport are traditii adanc inradacinate in cultura nipona, el presupunand abilitati si dedicare.
Lumea luptatorilor sumo sau rikishi, cum sunt ei numiti, este presarata cu intamplari fascinante incepand cu apetitul urias al luptatorilor si terminand cu afilierea acestora la mafia nipona.
Niciun yokozuna japonez
Termenul de yokozuna se refera la cel mai inalt rang in sumo. Asemanator cu modul de obtinere a centurilor colorate din karate, nu exista un anumit set de conditii pentru a dobandi rangul de yokozuna. Acesta se refera mai mult la un anumit grad de talent, pricepere, conditie fizica si intelegere a acestui sport.
De-a lungul a mai multi ani, strainilor nu li s-a permis obtinerea acestul nivel. Nici macar celebrul luptator hawaian Konishiki, care detine recordul celui mai greu luptator de sumo (287 kg la 184 cm), nu a primit acest titlu onorific. Abia in anul 1993, un alt luptator hawaian, Chad Rowan, cunoscut sub numele de ring Akebono, a devenit primul yokozuna care nu este originar din Japonia.
De atunci, luptatorii straini au dominat intr-atat ringurile de sumo, incat nu mai exista un yokozuna japonez de peste zece ani. In prezent, exista trei yokozuna, toti originari din Mongolia.
Singurul luptator de sumo din Canada
Canada este cunoscuta, in lumea sporturilor, mai mult pentru hochei-ul pe gheata decat pentru sumo. Cu toate acestea, trebuie spus ca acest regat al nordului a dat nastere si el unui rikishi, numit John Tenta (imagine – stanga). Originar din Columbia Britanica, Tenta a practicat in timpul facultatii o varietate de sporturi precum wrestling, fotbal american si rugby.
Dupa o intalnire in Canada cu un luptator de sumo, Tenta a fost invitat in Japonia pentru a invata si practica sumo. A devenit destul de bun, luptand pe ring sub numele de Kototenta, in traducere Harpa Tenta. Din pacate, regulile stricte ale vietii de luptator sumo au fost prea mult pentru Tenta.
Asa ca, in cele din urma, a renuntat la sumo si a devenit luptator profesionist de wresling, luptand si in liga WWF, sub numele de Earthquake.
Maratonul sumo
Daca ati urmarit vreodata un maraton, stiti probabil cum arata finalistii. Toti sunt inalti, slabi, cu muschi bine definiti, care sa le permita sa duca pana la capat acest test de rezistenta. A alerga sau chiar a merge 42 de kilometri este un test dificil pentru orice om normal, ca sa nu mai spunem de un luptator de sumo. Cu toate acestea, in 2011, Kelly Gneiting, un luptator de 180 de kg, a facut ceea ce nimeni nu credea ca se poate.
Acesta a reusit sa treaca linia de sosire a maratonului din Los Angeles. Gneiting a reusit sa alerge 13 km din totalul de 42, restul parcurgandu-i prin mers. Timpul scos de acesta a fost de 9 ore, 48 minute si 52 secunde.
Arbitri si seppuku
Indiferent despre ce sport am vorbi, arbitrii sunt, fara indoiala, cei mai dispretuiti oameni din terenul de joc. Modul in care au grija acestia ca regulile sa fie respectate in timpul jocului poate influenta, in mod capital, rezultatele finale. Din fericire, reluarile video instantanee au reusit sa diminueze riscul de luare a unor decizii gresite, iar acest lucru se intampla acum in aproape toate sporturile.
In sumo, arbitrii numiti si gyoji, considera deciziile luate ca fiind lucruri de onoare. Pentru a intari aceasta promisiune a deciziilor corect luate, ei poarta cutite asupra lor ca si simbol al intentiei de a-si face seppuku in cazul in care ar face o greseala. Evident ca nimeni nu s-a sinucis pana acum, in schimb, arbitrii care gresesc isi inainteaza imediat demisia.
Dieta
Atunci cand cineva aude cuvantul dieta se gandeste imediat la slabit. Nu acelasi lucru se intampla si cu luptatorii de sumo, care au ca scop al dietei ingrasarea. Spre deosebire de alte sporturi de lupta, in sumo, participantii nu sunt impartiti pe categorii de greutate, astfel incat greutatea poate determina rezultatul unui meci. Trebuie mentionat ca luptatorii isi monitorizeaza foarte atent incercarea lor de a lua in greutate.
Acestia isi incep ziua fara a lua micul dejun pentru ca ei considera ca acest lucru le incetineste metabolismul si ii ajuta sa nu arda multe calorii. La pranz, ei mananca o masa bogata in carne, legume, orez si diferite garnituri. Desi pare un festin, ei bine, nu e nici pe departe asa, acestia fiind fortati sa manance pana li se face greata. La cina, luptatorii mai au parte de o masa la fel de copioasa inainte de a merge la culcare.