Se spune ca asteptarile sunt o parte a masurarii potentialului unui lider politic. Chiar daca exista numeroase lucruri care definesc abilitatea si competenta fiecarui conducator, in afara de contributiile acestora, vigilenta mentala este cea care confera identitatea lor reala.
Exista numeroase exemple de buna practica si fapte de bravura, autoritate si dominatie, care exemplifica, de fapt, inteligenta. Iata mai jos o lista cu 10 dintre cei mai inteligenti presedinti din lume si IQ-urile acestora.
10. Presedintele Richard Nixon (SUA)
In ciuda faptului ca a avut un mandat scandalos, presedintele Richard Nixon a fost chiar inteligent. Inainte sa demisioneze, el a lansat initiative in luptele impotriva cancerului, a pus in aplicare inlaturarea segregatiei rasiale in Scolile din Sud si a impus controlul salariilor.
9. Presedintele Dr. Ing. Bacharuddin Jusuf Habibie (Indonezia)
Cine ar fi crezut ca un tanar orfan la o varsta frageda va fi viitorul presedinte al frumoasei tari Indonezia? El a absolvit cu diploma de licenta in inginerie aerospatiala, unde a obtinut primul certificat echivalent cu o diploma de master de la RWTH Universitatea Aachen in 1960. Este foarte respectat pentru munca lui in care a devenit un geniu notabil.
8. Presedintele Ferdinand Marcos (Filipine) – IQ=98.01
S-a nascut intr-o familie de profesori in Ilocos Norte, Filipine. A fost mereu competitiv in orice activitate desfasurata in scoala. De fapt, este primul care primeste Medalia de Aur de la Gen. MacArthur pentru nivelul experientei sale si, de asemenea, a primit o medalie de la Universitatea Quezon pentru cea mai mare medie scolara inregistrata. El are totodata si rezultatul cel mai mare la examen, 98.01.
7. Presedintele John F. Kennedy (SUA) – IQ=117
Este al doilea cel mai tanar presedinte al Statelor Unite. El a obtinut titlul Magna cum Laudae la Afaceri Internationale, Universitatea Harvard. El are o medie IQ de 117, ce l-a facut unul dintre geniile din intreaga lume.
6. Presedintele Thomas Jefferson (SUA) – IQ=138
Cunoscut pentru cartea sa numita “Declaratia de Independenta” , acesta este foarte inteligent avand un nivel IQ 138, comparativ cu alti presedinti.
5. George Washington (SUA) – IQ=140
El are un IQ estimat la 140 in ciuda greutatilor pe care le-a avut cand era inca un copil.
4. Abraham Lincoln (SUA) – IQ=150
Nu s-a nascut cu vase de aur si bijuterii, dar el are pasiuni puternice, vointa, inteligenta si determinarea de a-si atinge scopul in viata. El a invatat singur despre legi, studiind mai multe carti de drept. IQ-ul sau este 150.
3. Sven Olof Joachim Palme (Suedia) – IQ=156
Fiind prim-ministrul Suediei de doua ori, el avea o pasiune pentru politica. A avut cea mai mare medie cand a intrat la Universitatea din Stockholm si a obtinut o bursa la Colegiul Kenyon unde si-a terminat studiile in mai putin de un an. IQ-ul sau este 156.
2. Presedintele John Quincy Adams (SUA) – IQ=175
Este considerat cel mai inteligent dintre presedintii Statelor Unite, cu un nivel al IQ-ului 175.
1. Prim-Ministrul Benjamin Netanyahu (Israel) – IQ=180
Acesta se mandreste fiind in fruntea liderilor planetei, cu un IQ de 180.