Ati aruncat vreodata o privire printr-un caiet vechi de retete si ati ramas surprins? Desi unii bucatari contemporani cred sau le place sa creada ca aceasta creativitate culinara este ceva nou, ei bine, cultura mancarii a fost, de cand se stie ea, foarte diversa.
Jeleu din vezica de peste
Cei din epoca victoriana au dat lumii multe lucruri: capace de pian, avantaje imense in ceea ce priveste instalatiile sanitare, dar si drame despre oameni care se logodeau sau erau dezmosteniti. Cu toate astea, ei nu erau cunoscuti pentru progresele lor culinare. Ei foloseau vezica de la sturion pentru a face un jeleu dulce pentru desert. Aceasta presupunea separarea unei substante din vezica, numita clei de peste. Acest ingredient a devenit popular in Anglia ca un produs alimentar de la sfarsitul secolului 18. In zilele noastre inca se mai foloseste pentru a face unele tipuri de bere si vin, intrucat cleiul de peste actioneaza ca gelatina sau pectina pentru a inchega lichidele sau cel putin sa le faca mai dense.
Placinta cu otet
Toata lumea a auzit ca, atunci cand viata iti ofera lamai, trebuie sa faci limonada. Dar stiati, oare, ca atunci cand viata iti ofera otet, poti face o placinta? Nimeni nu stie exact cine anume a facut pentru prima oara o placinta cu aroma de otet, dar aceasta dateaza cel putin de la jumatatea anilor 1800.
Lumea crede ca bucatarii au inceput prima data sa foloseasca otet de mere ca si aromatizant, deoarece era mai ieftin decat fructele sau sucul de lamaie. Placinta cu otet este numita si placinta cu lamaie a saracului. Este strans legata de un tip de placinta numita chess pie, care foloseste malaiul ca si ingredient.
Starc fript
Una din primele carti de bucate publicate in engleza a fost scrisa prin jurul anilor 1390 si a fost numita The Forme of Cury, in care cury era un vechi cuvant englezesc care insemna gatire. Aceasta carte contine o gama variata de retete, unele fiind pe baza de carne de pui, iar altele pe baza de fructe de mare sau cocori si starci.
Nimeni nu stie cu siguranta cine a scris aceasta carte de bucate, dar, avand in vedere diversitatea ingredientelor rare, oamenii cred ca a fost vorba de suita regala de bucatari. Acestia lucrau cu tot ce le era adus, fie ca era peste, fie ca era pasare, facand tot posibilul sa faca mancarea cat mai gustoasa pentru masa regala. In ceea ce priveste reteta de starc fript, in carte se mentioneaza ca acesta trebuie fript intreg, apoi invelit in bacon si ghimbir.
Oua de iguana neagra
Cu siguranta, oricine se gandeste la o sursa de oua comestibile se gandeste la ceva cu pene. Cu toate astea, nu ati fi iesit din comun daca v-ati gandi si la o reptila. Exteriorul tare al unui ou de iguana neagra pare ca ar fi necomestibil pentru marea majoritate a oamenilor, dar, in cultura mayasa iguanele erau crescute pentru ouale lor bogate in galbenus.
Primii europeni care au intrat in contact cu mayasii au descris obiceiurile acestora de a manca ca fiind asemanatoare cu Postul Mare, intrucat mancau foarte putina carne. Mayasii cultivau plante, cresteau albine si alte insecte, dar nu aveau nici un mamifer de la care sa-si procure sursa necesara de proteine.
So
Acest fel este o raritate provenita din bucataria japoneza. Este o specialitate din produse lactate. De fapt, So este singurul fel din lactate cunoscut in istoria japoneza. Acesta a fost produs intre secolele 8-14 in Japonia, in principal pentru oamenii nobili. Era facut prin fierberea lenta a laptelui pana acesta devenea o pasta semisolida.
Pentru nobilii din Japonia, acesta reprezenta un simbol al statutului si nu o materie prima in alimentatie. Initial, se vedea ca o modalitate de a conserva laptele incat acesta sa tina mai mult. Datele ne arata cum era produs acesta, insa nu si ce gust avea. Probabil ca avea un gust asemanator iaurtului, dar ceva mai concentrat, subtire si acru.